ȘTIRI MARATON

Au început înscrierile la Chisinau Big Hearts Marathon 2024

Amatori, profesioniști și toți cei iubitori de aventură, a venit momentul să vă înregistrați la Chisinau Big Hearts Marathon 2024!
Indiferent dacă sunteți în căutarea unei provocări personale sau pur și simplu doriți să vă bucurați de experiența alergării alături de prieteni și familie, Chisinau Big Hearts Maraton 2024 vă oferă posibilitatea de a trăi cele mai tari emoții! Alegeți una dintre distanțele de 5, 10, 21 sau 42 de kilometri și depășiți-vă propriile limite! Fie că sunteți într-o formă fizică perfectă, fie că sunteți abia la început, alegeți distanța și porniți antrenamentele chiar de azi!
Chiar și cei mici pot să participe la bucuria alergării! Kids Run Day este opțiunea perfectă pentru a-i implica pe copii într-o activitate sportivă, distractivă și educativă. Învațați-i despre importanța mișcării și a unui stil de viață sănătos, încurajându-i să facă primii pași în lumea alergării.
Chisinau Big Hearts Marathon nu este doar despre alergat, ci și despre energia incredibilă a comunității care se adună pentru a susține și încuraja participanții. Aduceți-vă prietenii, familia, colegii și cei dragi la linia de start și simțiți împreună pulsul evenimentului. Fiecare pas pe care îl veți face va fi susținut de încurajările și aplauzele celor din jur.
Ușile marelui eveniment Chisinau Big Hearts Marathon 2024 sunt deja deschise! Pregătiți-vă să alergați, să vă distrați și să faceți parte dintr-un adevărat festival al sportului!
Ne vedem la anul!