Chișinăul se pregătește pentru cea de-a 10-a ediție a Chisinau Marathon. Vrei să faci parte din această sărbătoare „sportiv-aniversară”, dar nu te simți pregătit să ieși la start? Devino voluntar! Iată 5 motive pentru a te alătura acestei echipe!
Vei ajuta la organizarea Chisinau Marathon
Voluntarii sunt forța motrice a oricărui maraton. Fără ei, „festivalul sportului” nu ar putea avea loc. Tu vei fi printre cei care susțin atleții cu vorbe și fapte, care ajută la refacerea forțelor, oferă apă și, la final, împart medalii! Datorită ție, zeci, sute, chiar mii de oameni își vor îndeplini visul!
Vei face parte din echipă
Munca de voluntar este întotdeauna o activitate de echipă. Nu doar că ajuți, dar devii parte dintr-o mare familie de oameni cu interese și idealuri comune. Maratonul îți va oferi prieteni noi și un ocean de emoții.
Vei dobândi o experiență unică
Voluntarii maratonului au ocazia unică de a vedea din interior cum este organizat acest eveniment de mare amploare. O asemenea experiență va fi utilă în viață și va constitui un mare plus în CV-ul tău.
Vei primi o motivație super
Maratonul schimbă vieți – e adevărat. Oamenii care își depășesc limitele, înving oboseala și parcurg distanțele cu brio sunt cu adevărat inspiraționali. Și cât de mult inspiră gândul, că tocmai sprijinul tău i-a ajutat să ajungă la finiș!
Te așteaptă impresii de neuitat!
Voluntarii maratonului sunt adevărați îngeri, care sunt iubiți și apreciați.
Te așteaptă valuri și oceane de recunoștință din partea alergătorilor și organizatorilor! Și, desigur, vei putea participa la evenimente speciale dedicate voluntarilor.
Chisinau Marathon este oportunitatea ta de a te distra și de a deveni parte dintr-un eveniment cu adevărat măreț. Nu rata șansa ta și alătură-te acestei echipe fantastice.
facebook