• Română
    • Русский
    • English

Iute Credit – partenerul titular al cursei Fun Run

Partenerul titular al cursei Fun Run, care va avea loc în cadrul Balti Half Marathon este compania de credite Iute Credit. Compania Iute Credit a participat și anterior în calitate de partener titular la Maratonul din Chișinău, organizat de Sporter.


Iute Credit Fun Run este o cursă de grandioasă, pe distanța de 2 km, care poartă mai mult un spirit distractiv, decât de competiție, la care poate paricipa fiecare doritor, indiferent de vârstă, absolut gratuit. 

Participantul cursei Iute Credit Fun Run va primi înainte de start un tricou în dar, în care, împreună cu ceilalți participanți va traversa cursa de 2 km. 

Misiunea Iute Credit – să fie cea mai rapidă și convenabilă companie de credite din Moldova! 

Valorile promovate de Iute Credit corespund cu cele ale unui alergător, care urmărește: 

– Să se inspire pe sine și pe ceilalți;

– Să fie un exemplu pentru oameni;

– Să fie iute;

– Să devină o singură comunitate. 

Astfel se formează valorile companiei Iute Credit: 

– Să ofere ajutor celor nevoiași, confort, №1 în creditare, avans înainte de salariu până la 3000 lei, fără dobândă și comisioane;

– Să fie amic celui care duce lipsă de asta. Mai întâi de toate celui, care solicită acordarea unui sprijin financiar;

– Rapid – în doar 8 minute.

– Creșterea comunității în întreaga țară – mai bine de 130 000 de oameni. 

Cea mai importantă valoare: ceea ce poți face! 

Poți face tot ce îți trece prin cap, spre exemplu să alergi maratonul și cu Iute Credit să-ți cumperi mașină, să mergi în vacanță ș.a.   

Amintim că a data de 30 aprilie, în piața centrală Vasile Alecsandri din Bălți, în cadrul Balti Half Marathon se vor desfășura cursele pe 21 km  0975 m, 10 km și Fun Run 2 km. 

Mai multe detalii află pe: www.balti.run.