• Română
    • Русский
    • English

Dmitrii Voloșin despre maraton: loperamid, sfârcuri roase și mantra unui alergător (Foto)

seminar, alergare
Pe data de 23 aprilie pe stadionul „Dinamo” a avut loc seminarul deschis cu genericul „Secretele maratonului” cu alergătorul experimentat şi organizatorul Maratonului din Chişinău – primul din istoria Moldovei independente – Dmitri Voloşin.

dmitri voloşin, seminar

Au avut posibilitatea să participe la eveniment nu doar persoanele înregistrate la maraton, dar şi orice doritori de a afla nuanţele alergării pe distanţe lungi.

În cadrul seminarului, Dmitri Voloşin a povestit cum trebuie să te pregăteşti corect pentru maraton – ce şi cum trebuie să faci cu trei zile înainte de maraton, ce se poate şi ce nu este indicat să consumi cu o zi înainte de competiţie, cum să te depăşeşti şi să parcurgi distanţa aleasă.
maraton chisinau, seminar
„Protejaţi-vă sfârcurile, dragii mei! Chiar şi cel mai confortabil tricou, la prima vedere, te poate roade insuportabil – şi până la finele distanţei s-ar putea să nu vă puteţi gândi la altceva, în afară de durerea insuportabilă în zona toracelui”, – şi-a împărtăşit Dmitri experienţa proprie.
seminar, dmitri voloşin

De asemenea, Dmitri a relatat despre psihologia alergătorului, despre cele mai frecvente probleme apărute în timpul parcurgerii distanţei, „despre greşelile grave” şi despre importanţa bunei dispoziţii şi încrederii în forţele proprii.

„Eu alerg la maratoane cu piciorul plat  – şi acesta nu este un impediment. Important e să alegi încălţămintea potrivită!” – râde Dmitri.
alergare, dmitri voloşin

Ulterior, oaspeţii seminarului i-au adresat spicherului întrebări şi şi-au împărtăşit experienţa proprie.

„Care a fost cel mai complicat maraton pentru dvs.? Bineînţeles, Maratonul Internaţional din Chişinău! Cu certitudine îl voi ţine minte TOATĂ viaţa!” – a spus Dmitri Voloşin.
dmitri voloşin, seminar

Reportaj foto