Zugo: Un bărbat cu un singur picior a alergat 42 de km la Maratonul Internațional Chișinău 2017

2_S89E6Ns24 (1)

O adevărată demonstrație de caracter și motivație. Astfel poate fi catalogată fapta unui moldovean de 38 de ani ce a alergat întreaga distanță de la Maratonul din Chișinău având în loc de un picior – o proteză.

Se numește Constantin Bostan și, chiar dacă a ajuns ultimul la linia de finiș, s-a încadrat perfect în timpul alocat pentru cursa de maraton. El a declarat că este pentru prima oară când aleargă în Chișinău, întrucât este stabilit de mai mulți ani în Italia.

Constantin a mărturisit la finalul cursei că a mai participat la maratonul din Florența, dar și în cadrul altor evenimente sportive din Europa.