Regulile principale de participare în competițiile pentru copii

59bf835588747_.jpg.08d1748c8b2c4d68f52bf9a0260634e0

Copiii de mici se iau la întrecere, organizează curse de alergare și competiții între ei. Desigur, ei o fac în joacă, iar regulile și le stabilesc singuri. Cu toate acestea, se întâmplă ca regulile jocului să nu fie corecte sau echitabile. De aceea, este important ca părinții să le explice și să deprindă copiii să respecte anumite reguli în timpul antrenamentelor, pentru ca, ulterior, când picii vor merge la competiții adevărate, să nu fie descalificați și să fie adaptați condițiilor desfășurării unei curse.

Desigur, într-o întrecere trebuie să fii cât mai rapid și iute, pentru că scopul principal este să ocupi locurile de frunte. Cu toate acestea, mult mai important este ca micuții să respecte ceilalți participanți și, chiar dacă vor să obțină primul loc, să nu lovească adversarii, să nu-i împingă sau să le pună piedici. O întrecere trebuie să se desfășoare într-un mod cinstit, iar câștigătorul trebuie să obțină pe bună dreptate primul loc. Comportamentul sportiv este esențial într-o cursă de alergare, pentru că un adevărat învingător este cel care se comportă ca atare pe traseul de alergare.

59bf835531a61_.jpg.6191c0ac5c80b5316f216fe0e188d9ec

Începând de la start, copilul nu trebuie să se concentreze să întreacă cu orice preț ceilalți participanți, dar să depună maximum efort și să se străduie să aibă un rezultat personal cât mai bun. La fel, copilul trebuie să înțeleagă că o competiție este doar o încercare și, dacă intervin anumite situații neprevăzute, să nu se descurajeze, dar să primească acest lucru conștiincios. S-ar putea întâmpla ca unui prieten sau chiar unui copil necunoscut să i se întâmple ceva pe traseu. Atunci, este important ca micuțul să fie gata să ofere ajutor, pentru că suportul pe care îl va oferi, va conta mult mai mult decât un loc premiant.

Toate aceste lucruri, copilul le învață, în primul rând, de la părinți. De aceea, în timpul antrenamentelor, dezvoltați aceste deprinderi, explicați copilului de ce trebuie să fie respectuos chiar și într-o competiție. Totodată, lăsați-l să conștientizeze că trebuie să lupte dacă vrea să obțină ceva, dar să lupte într-un mod cinstit. Iar pentru ca să pună în practică toate abilitățile pe care le-a deprins, nu ezitați să înregistrați piciul Dvs la cursa de alergare pentru copii Kids Run Day, care va avea loc pe 30 septembrie, în cadrul Maratonului Internațional Chișinău.