Lenovo a devenit partenerul oficial al Maratonului Chișinău

Anul acesta Lenovo, compania care se poziționează drept lider în domeniul IT și unul dintre cei mai mari furnizori de PC și smartphone-uri din lume, a devenit partenerul evenimentului sportiv Chisinau International Marathon.

Trebuie menționat faptul că sportul este o parte a eticii corporatiste din Lenovo în general. Compania are o istorie bogată de colaborare cu evenimente sportive de cel mai înalt nivel.

LenovoWordmark-POS-Black

Sportul modern este pur și simplu de neconceput fără „umplutura electronică”. Pregătirea sportivilor, colectarea informației, prelucrarea rezultatelor, organizarea competițiilor – toate acestea sunt posibile datorită tehnicii electronice – produsul mărcii Lenovo.

Lenovo salută și susține cu o deosebită plăcere un astfel de eveniment de amploare, precum Maratonul Internațional Chișinău.

”Sportul nu este doar un hobby, – consideră Eugen Troțenco, directorul general Lenovo din Moldova și un mare amator al alergărilor. – Sportul dezvoltă autodisciplina, rezistența, răbdarea, abordarea strategică a antrenamentelor și starturilor. Pregătirea pentru semi-maraton este o încercare dură pentru organism, atât din aspect fizic, cât și moral. Este un test al limitelor. Este o posibilitate de a-ți testa capacitățile reale și a-ți întări stima de sine.”

Фото Евгений Троценко

Și acestea nu sunt doar vorbe goale. Eugen Troțenco este un susținător activ al alergatului și a cucerit de trei ori cursa semiferoasă IronMan 70.3.

Eugen își împărtășește activ experiența cu cei din jur, potrivit maratonistului experimentat: ”antrenamentele regulate, alimentația corectă și utilizarea noilor tehnologii în timpul pregătirii pentru maraton sunt cele trei elemente indispensabile, care te aduc la victorie.”

”În timpul antrenamentelor, – spune Eugen, – trebuie să te orientezi nu după propriile sentimente, ci după indicii tempoului, frecvența bătăilor inimii. Unui alergător fără experiență i se pare că el va putea parcurge și restul distanței într-o singură respirație. Dar până aici a fost: sentimentul de ușurință și libertate la start este foarte înșelător. În a doua jumătate a distanței ardoarea, cel mai probabil, se va stinge, și va trebui să alerge din răsputeri. Minutele economisite la primii kilometri vor deveni o pierdere de timp în continuare. De aceea, în loc să alerg cu sufletul la gură la început, eu aleg să alerg într-un tempou moderat, mă abțin și mă controlez, calculându-mi forțele. Este foarte important să parcurgi distanța în așa-numitul ”split negativ”: a doua parte trebuie să fie un pic mai rapidă decât prima. Trebuie să începi lent, pentru a evita ejecția sistolică excesivă și majorarea numărului de bătăi pe minut pe durata distanței rămase, care neapărat pot duce la apariția anumitor dificultăți.”

De asemenea, Eugen propune să vă corectați alimentația: ”Nu este neapărat necesar să procurați un arsenal întreg de cocktailuri proteice, aminoacizi, isotonice și alte componente ale dietei sportivilor profesioniști. Ajunge să includeți în alimentație produsele care vor ajuta organismul să se pregătească pentru eforturile care-l așteaptă. Mesele corecte înainte de antrenamente includ produse cu carbohidrați și cu un conținut scăzut de fibre grosiere. Carbohidrații sunt ”combustibilul” care oferă energie organismului. În același timp, cantitatea de grăsimi și proteine ar trebui redusă. Mâncați mai multă miere, banane, hrișcă, fructe uscate – aceste produse conțin aminoacizi, vitamine și minerale necesare organismului. Nu trebuie să alergați flămânzi. Un astfel de antrenament nu va da rezultate, însă starea de rău vă este garantată. Cu o zi înainte de start alegeți să consumați pastă fără sosuri complicate (cu tomate, spre exemplu), iar în timpul propriei curse puteți conta pe produsele în punctele de alimentare, sau să luați câteva geluri cu carbohidrați.”

Iar cel de-al treilea element al pregătirilor sportivilor în ziua de astăzi sunt tehnologiile moderne. Tehnica, îndeosebi cea electronică, deja a reușit să devină o parte importantă în procesul de antrenare al atleților. În special, există o mulțime de aplicații speciale și canale pe YouTube.

”Vă recomand să priviți aceste video-uri pe ecrane cu imagine de înaltă definiție. Spre exemplu, ca cel al laptop-ului Lenovo ThinkPad X1 Carbon.

14_X1_Carbon_Hero_Image_Wallpaper_screen-fill_Black

Pe ecranul antireflectorizant cu dimensiunea de 14 inch și rezoluția de 2560 x 1440 pixeli, veți putea vedea totul în cele mai mici detalii – imaginea este luminoasă, intensă, aproape vie. Laptop-ul ușor, cu o carcasă rezistentă din fibre de carbon, este foarte comod pentru a fi luat la antrenamente, iar Dvs veți putea privi video-urile în aer liber, repetând exercițiile după antrenor,” – spune Eugen Troțenco.

Smartphone-ul lui Eugen conține tot sortimentul de aplicații pentru alergări:

”În timpul pregătirilor pentru maraton este foarte comod să utilizezi tot felul de aplicații mobile pentru alergări. Spre exemplu, programul Runtastic măsoară viteza, distanța, timpul, numărul de calorii consumate, completează agenda alergărilor, arătând statistica în grafice și diagrame, ajută să-ți planifici antrenamentele. Aplicația 10K Running te ajută să-ți sporești rezistența fizică și să mărești distanța alergărilor. Etapele programului zilnic de antrenamente includ încălzirea, alternanța între alergare și mers, normalizarea respirației și a ritmului cardiac. Aplicația măsoară timpul necesar pentru fiecare etapă. Aplicația FoodDiary te ajută să-ți creezi un regim corect de alimentare. De fapt, aceasta este o agendă de alimentație ușor de gestionat. Ea îți oferă sfaturi despre alimentație și-ți reamintește când trebuie să mănânci.”

Compania Lenovo permanent oferă gadget-uri noi, care ajută sportivii în timpul competițiilor și antrenamentelor, și care, aparent, sunt testate chiar de personalul și șefii companiei.

Vă reamintim, că înregistrarea la maraton, semi-maraton, cursele de 10 km și 5 km se desfășoară pe site-ul marathon.md. Numărul de participanți este limitat!