Realitatea TV: ”Maraton Internațional Chișinău”, ediția a doua!

Ediția a doua a Maratonului Internaţional din Chişinău va avea loc în acest an pe data de 17 aprilie! Startul se va da în Piața Marii Adunări Naționale, la ora 9.00. La eveniment vor participa trei mii de sportivi. Cel mai in vârsta alergător din acest an este din Finlanda și are 71 de ani, iar cel mai tânăr este un băiat de cinci ani din Republica Moldova.

“Planificăm în jur de 15-17 mii de persoane în piață. Lupta pentru medalie va fi între cei trei mii de participanți pregătiți și înscriși deja, iar restul doritorilor de a se înscrie, o pot face până pe data de 15 aprilie, pe site-ul maraton.md”, a menționat organizatorul evenimentului, Dmitrii Voloshin.

Organizatorii cursei vor instala stații de răcorire, alimentare, iar participanții care vor suferi diverse traume la picioare, vor beneficia la finalul cursei de masaj gratuit.

Patru distanțe pentru participanții la Maraton

În cursă vor fi patru distanțe. Prima distanță de 3 km va fi gratuită și este dedicată popularizării modului sănătos de viață. Distantele de 10 și respectiv 21 de Km vor costa 200 de lei, iar distanța de 42Km – 400 de lei.

Peste 78 de locuri vor fi premiate. Finaliștii vor primi medalii recunoscute la nivel internațional. 24 de premii sunt preconizate pentru categoria absolut, iar pentru alergătorii de performanță acestea vor include și bani.

Alături de participanții moldoveni vor alerga și sportivi din Macedonia, Grecia, Portugalia, Japonia și Noua Zeelandă.

Pachetul de start al participanților va include câte un rucsac și un tricou prevăzut special pentru sportivi.

În luna ianuarie din acest an, Maratonul a fost certificat pe teritoriul Republicii Moldova.