Istanbul Maraton: toată Turcia a aflat despre maratonul din Chișinău și alergătorii Sporter Run

12247056_10153700457119110_1051496840714977856_nDin 13 pînă la 15 noiembrie, orașul turcesc Istanbul a găzduit al 37-lea Vodafone Istanbul Marathon 2015. 45 mii de oameni din întreaga lume au participat la maratonul cu distanțele de 42 km, 15 km, 10 km și la Walk Fun cu distanța de 8 km.

Maratonul în Istanbul este singurul din lume, distanța căruia trece peste două continente, Europa și Asia. Maratonul din Istanbul se desfășoară din 1979, și anul acesta a avut loc a 37-a oară. Alergători încep în Asia, trec podul peste Bosfor și se pomenesc în Europa, finisînd între Moscheea Albastră și Obeliscul Egiptean. Pe drum participanții maratonului aleargă prin principalele atracții ale orașului. Cea mai mare partea a cursei este situată pe suprafața asfaltată, traseul este relativ plat (cu excepția suişurilor şi coborâşurilor din cele trei poduri).

ist-marathon-parkur_2014-webbOrganizatorii Maratonului din Chișinău, reprezentate de Mariana Manole, proiect-manager Sporter, au participat la Sport Expo, în cadrul Maratonului din Istanbul. De asemenea, 20 alergatori al clubului Sporter Run din Moldova au fugit maratonul la distanțe de 42, 15 și 10 km.

12270596_1184276954933891_390828244_nPrimul obiectiv Sporter este de a povesti unui public mare despre Maratonul din Chișinău, care a avut loc prima oară la 26 aprilie 2015, iar acum va avea loc pentru a doua oară – la 17 aprilie 2016. Al doilea obiectiv este de a câștiga experiență în organizarea maratonului internațional. Aceste două obiective au fost atinse la Expo Sport din Istanbul.

12243870_1184277871600466_603377290_nTimp de două zile, de dimineata până seara la expoziţia sportivă alături de reprezentanții maratoanelor europene celebre, Mariana Manole a povestit tuturor că în viitorul apropiat va avea loc al doilea Maraton în Chișinău și personal a făcut cunoştinţa cu fiecare reprezentant al maratonului din Europa: Milano Marathon (Italia), San Valentino Maratona (Italia), Rhein Energie Marathon Koln (Germania), Lattelecom Riga Marathon (Letonia), Praga Marathon (Republica Cehă), Banja Luka Half Marathon (Serbia), Sofia International Marathon (Bulgaria), Kazan Marathon (Republica Tatarstan ) și UFA International Marathon (Bashkiria), precum și cu mai multe reprezentanți al maratoanelor turceşti, ultra-maratoanelor și IronMan Turcia.

12250575_1184376051590648_500020829_oÎn Istanbul a fost organizată o expoziția sportivă largă, pe care am reuşit s-o vizitez. Am văzut o mulțime de lucruri noi, am făcut cunoştinţa cu organizatorii altor maratoane, am împărtășit informații cu ei despre maratonul nostru, mulți și-au exprimat interesul și au decis nu numai să fugă maratonul din Chișinău, dar şi să participe la Sport Expo. Cea mai bună parte a fost că standul nostru era situat lângă expoziția prietenilor noștri, reprezentanții Maratonului din București. Și, de asemenea, foarte plăcut a fost faptul că, printre mulțimea oamenilor, prezenţi acolo, se apropiau la mine oamenii, care m-au recunoscut şi din alte maratoane„- a comunicat Mariana Manole.  

12250349_1184278324933754_1107338492_oObţinând pachetele starter, mergînd pe jos în jurul orașului timp de două zile lungi, alergătorii au admirat peisajele spectaculose, clădirile istorice și străzile vechi, după ce au început să pregătească echipamentul lor pentru a alerga unul dintre cele mai dificile maratoane din Europa în dimineața următoare. Desigur, pregătirea nu putea trece fără Petrecerea de Pasta tradițională, destinată încărcării corpului cu o porţie bună de carbohidraţi.

A venit duminică. Dis de dimineața alergătorii au început să se pregătească pentru maratonul important, pentru că startul va avea loc foarte devreme, la ora 9:00.

12270040_1184279301600323_615186931_nEchipa Sporter Run s-a adunat pentru a merge la zona startului, cu autocare special organizate, care duc toţi alergatorii din partea europeană la partea asiatică a orașului, unde, respectiv, și se află linia de start. După ce au lăsat lucrurile personale la garderoba portabilă, ce se reprezintă printr-un alt autobuz pentru bunurile personale ale fiecărui alergător în concordanţa cu numerele alocate, după ce autobuzul este direcționat la linia de finiş. Foarte practic și comod.

11231149_1009541615734908_3080408300711547943_nDeci, startul este dat!

45 mii de profesioniști, amatori și începători au început să ALERGE, dar Maratonul din Istanbul nu este atât de ușor de câștigat, şi dacă doriți să bateţi un record personal, atunci nu vă sfătuim s-o faceţi aici. Maratonul acesta este cel mai dificil din Europa, din cauza suișurilor și coborâșurilor de peste poduri.

12219386_1009541725734897_3316666195046117766_nPrimul rând din reprezentanții moldoveni a ajuns la linia finişului Liviu Croitoru, care a fugit 10 kilometri în 34 de minute și 23 de secunde, obţinând astfel locul al doilea.

Speram să fug zece kilometri în 31 minute pentru a deveni primul, dar datorită faptului că toţi alergătorii la distanță de 10 km erau plasați după cei care aleargă maratonul, a trebuit să fug printre mii de oameni, depășindu-i și împingându-i unul după altul. Am fugit toată distanţa în zigzaguri, ceea ce m-a făcut să pierd câteva minute, pentru că trebuia s-o iau prin straturile de flori, de pe marginea drumurilor și trotuarelor, „- a povestit Liviu Croitoru Sporter.md.

11693923_1058217680878134_6767792216489615708_n

Un pic mai târziu vedeam cei care au finisat distanță de 15 km, 5 din care erau reprezentanții Republicii Moldova. Și în câteva ore și eroi al maratonului care au cucerit 42 km a rutei nemiloase din Istanbul.

Acestea sunt rezultatele alergătorilor noştri în maratonul trecut:

Distanţa – 42 km:

Bărbaţi

  1. Kiril Goldșmidt – 3:14:03
  2. Iulian Bercu – 3:41:32
  3. Denis Chiriliuc – 3:44:22
  4. Matcovschi Andrei – 3:47:28
  5. Eugen Lobicov – 4:02:11
  6. Iurie Mocrii – 4:11:58
  7. Alexei Guțaga – 4:39:01
  8. Vidrașcu Mihail – 4:47:32
  9. Anatol Ursu – 4:56:10

Femei

  1. Matcovschi Irina – 3:48:59
  2. Ana Cazacu – 4:45:28

Distanţa – 15 km:

Bărbaţi

  1. Andrei Andrieș – 1:11:33

Femei

  1. Manole Mariana – 1:18:59
  2. Alexandra Brînzari – 1:25:23
  3. Nemțanu Elena – 1:25:24

Distanţa – 10 км:

Liviu Croitoru – 34:23

12242361_1184286741599579_819159770_nToti participantii au primit o mare plăcere trecând prin Istanbul, admirînd obiectivele turistice ale oraşului. După cursă toți împreună se asteptau reciproc să se ducă împreună într-un restaurant pentru sărbătorirea cursei de succes si primirii medaliilor.

12270422_1184284048266515_748066576_nDe menţionat este faptul că mulți dintre alergătorii noştri au fugit un maraton pentru prima dată, și cel mai important este, că au ales pentru asta unul dintre cele mai dificile maratoane din Europa, pentru care și îi felicităm cu debutul.

12270463_1184284071599846_1057434880_nLa 17 aprilie va avea loc cel de-al doilea Maraton Internaţional din Chișinău, la care se așteaptă un număr foarte mare de participanți, nu numai din Moldova, dar și din întreaga lume. Registrarea la Maratonul din Chișinău este deja deschisă și puteți depune o cerere de participare chiar acum pe site-ul: www.marathon.md

Echipa Sporter mulțumeşte organizatorilor Maratonului din Istanbul pentru oportunitatea de a participa la Sport Expo, precum și pentru organizarea excelentă a curselor. Suntem foarte bucuroși să facem cunoştinţa cu mai multe persoane, pe care am întâlnit în cele trei zile la Istanbul.

De asemenea, mulțumim călduros alergătorilor echipei Sporter Run pentru că au fost alături de noi și pentru obținerea rezultatelor noi în unul dintre cele mai prestigioase maratoane din Europa!

Suntem mândri de Voi!

Acesta este doar inceputul, mai avem mult înainte!

Galerie foto

David Lutsyk pentru marathon.md